Featured image (2)

1921.v.07, Sibiu

W. Pauly – Valeriu Oniţiu

«Onorate D-le Oniţiu,

Am aflat din “Ranneforth’s Schach-Kalender” 1921 adresa Dv. pe care o căutam, fiindcă voiam să vă scriu de mult. Vă rog să-mi răspundeţi cum vă găsiţi şi cum aţi trecut prin război. Eu am dus-o destul de greu, dar … a trecut. Am reluat ocupaţia de şef de serviciu a Soc. de asig. “Dacia-România”.

Am aflat cu multă plăcere că în oraşul Dv. s-a înfiinţat un club de şah. Precum ştiţi probabil, există şi în Bucureşti un asemenea club şi am dori mult să intrăm în relaţiuni amicale cu clubul Dv. În acest scop îmi permit a propune în numele comitetului clubului din Bucureşti să jucăm 2 partide de şah prin corespondenţă în condiţiunile pe care vă rog să le stabiliţi. Facem această propunere numai în scopul de a începe relaţiunile cu clubul Dv. şi în credinţa că va fi o întreţinere plăcută şi instructivă pentru membrii cluburilor noastre.

Mai anexez 3 probleme gemene pe care le-am compus de curând în comun cu Dl. Ing. L. Loewenton şi care sunt nepublicate. Mi-ar face mare plăcere dacă aţi alătura şi Dv. la răspuns câteva din operele Dv. noi (aş prefera fără soluţiuni).

[…] Vă rog să transmiteţi colegilor Dv. din club cele mai sincere salutări din partea membrilor clubului nostru şi să primiţi, onorate Dle Oniţiu, încredinţarea deplinului meu devotament.»

Distribuiți acest articol: