stere_sah_chess - 1957 - Olimpiada Emmen, medalie loc 2, fata

Noutăți în 2016 [i] și… Reflexii [a]!

În anul 2016, România va fi gazda unui eveniment major în lumea șahului feminin, și anume organizarea celei de a 17-a ediții a Campionatului european individual feminin de șah, la Mamaia, în perioada 26.v – 08.vi.2016. Informații suplimentare pe site-ul oficial www.ecuwomen2016.ro.

De aceea și noi, continuând completarea „Cronologiei” șahului românesc, ne vom axa prioritar pe anii în care șahul nostru feminin a înregistrat succese deosebite. Şi nu sunt puţini!!

Astfel, am actualizat recent anul 1957, un an de referință în șahul mondial, respectiv prima ediţie a Olimpiadelor feminine, atunci când la mare luptă echipa noastră, formată din Maria Pogorevici şi Margareta Teodorescu s-a întors de la Emmen doar… cu argintul, la egalitate cu aurul olimpic.

 

Aveți deja 70.000 de pagini de şi despre şah pe care vi le oferim gratuit pe STERE.ro, căci am postat deja câteva titluri noi în „Biblioteca digitală”, în secțiunile „Cărți de șah” și „Literatură”. Vă las plăcerea să le descoperiți singuri!

Dar dacă vă doriţi ca volumul acesta de pagini gratuite, la fel şi volumul de informații / statistici / imagini etc. prezentate pe site să crească în continuare, poate vă gândiţi şi la Sprijiniţi www.stere.ro! Și nu vă gândiți la aspectul pur financiar, ci la faptul că avem nevoie de multe alte materiale, documente, imagini etc., care ne lipsesc, nu mie personal sau Dvs. personal, ci practic nouă tuturor, dacă vrem să (re-)construim Istoria Șahului Românesc!

În treacăt fie spus, imaginile care vă sunt prezentate acum în Cronologia anului 1957 (sau pentru alţi ani ori perioade, detaliate suplimentar în acest moment pe STERE.ro), pe care Dvs. le parcurgeţi în câteva minute, sunt rodul unor căutări, cercetări, întrebări, investigaţii chiar, de ani de zile…

Iar cărţile sau diversele reviste / periodice / buletine, pe care Dvs. le downloadaţi în câteva secunde, au în majoritate o „istorie tristă” a lor: o carte / revistă etc. este de multe ori sacrificată pentru lucru, urmează apoi mai multe ore, câteodată zeci de ore de prelucrare imagine, căci aţi observat, sper, că nu postăm materiale de calitate îndoielnică. Şi totuși, de 2 ani, eu nu primesc niște „Fişiere-cartotecă” sau „Buletine interne” ale F.R.Şah mai vechi sau unele reviste lipsă…

Scuze pentru aceste „Reflexii”, dar voi mai continua pe ideea aceasta. Chiar mai sunt multe de spus. Pentru „binele general”!

 

Dacă vreodată întâmpinaţi probleme la deschiderea unui fişier.PDF, tastaţi <F5> (Refresh). Lectură utilă!

Am depăşit deci 70.000 de pagini de şi despre şah pe care vi le oferim gratuit pe STERE.ro! Excelsior!!

Oricum, nu uitaţi niciodată „cele 3 principii” care guvernează existenţa site-ului STERE.ro!

 

Distribuiți acest articol: