Mihaela Sandu - foto de pe site-ul sahulpentrucopii

Dreptate pentru Mihaela Sandu! [Updated]

 

Nu am cunoscut-o personal pe Mihaela Sandu. Dar o știu după nume, adică după performanțe. Deci scriu aceste rânduri ca istoric al șahului românesc, deci cât mai obiectiv posibil. Spun posibil, căci nu poți să nu devii subiectiv, ca român. Pentru că situația prezentată aici nu o afectează moral doar pe Mihaela, ar trebui să ne doară pe toți! Și trebuie să reacționăm. Și să cerem scuze oficiale și pedepse pentru vinovați.

Este de remarcat faptul că, prin secretarul general Vladimir Danilov, Federația Română de Șah într-adevăr a reacționat, cu promptitudine și fermitate, echilibrat totuși, susținându-și sportiva acuzată gratuit. Să revedem faptele…

Prezența Mihaelei Sandu, în numele României, la Campionatul European feminin de șah fusese semnalată pe site-ul oficial al F.R.Șah – http://www.frsah.ro/index.php?action=listingview&listingID=1657

“În perioada 18 – 31 mai 2015, hotelul Oasis Palace din Chakvi (Georgia) este gazda Campionatului European individual feminin de şah – ediţia 16. Participă 98 jucătoare din 19 ţări. După 11 runde, 14 jucătoare vor obţine calificarea pentru următorul Campionat Mondial Feminin! România este reprezentată de marea maestră Mihaela Sandu.”

A plecat singură, fără antrenor. Asta este, când nu ai fonduri suficiente…

Şi a început Campionatul, în care jucătoarea noastră, cu un ELO de 2300 era cotată pe poziția 45. Mihaela a câştigat în runda 1, m-am bucurat, a câştigat şi în runda 2, ne-am bucurat, … a câştigat totul până în runda 5. Deci 5 din 5!!

Atunci alţii (altele) s-au mirat, s-au panicat, au dat în paranoia. Şi au compus două sesizări, pe care vi le redăm în continuare, alături de răspunsul directorului de turneu.

Textul 2 – reprodus din varianta originală în lb. engleză şi în (doar) lb. rusă – sună cam aşa: “Noi, participante la 16. EU-Ch. Feminin dorim să ne exprimăm îngrijorarea despre situaţia rezultatelor M[ihaelei] Sandu. Dorim să solicităm organizatorilor să nu includă partidele ei din rundele 8-11 în transmisia live şi să le publice după terminarea rundei. Nu vedem niciun motiv important care să contravină acestei măsuri de precauţie pentru ambele părţi. Sperăm că o astfel de decizie va preveni orice suspiciune posibilă.”

Deci niciun motiv concret, doar suspiciuni fără cea mai mică bază reală.

Poate este interesant să vedem și lista (prelucrată după Chess-Results.com) cu semnatarele acestei ruşinoase plângeri directe la adresa Mihaelei Sandu.

Pe mai multe site-uri au început discuții aprinse, Iată ce spune Arthur Kogan în grupul “No more cheating in chess” de pe Facebook: “There is a big discussion in many forums and on few FB walls on the recent Women Eu. CH. where a player got accusations from all around without even a single proof, and unfortunately (or fortunately!) even few respected GM’s suddenly woke up… But from ‘suspecting’ (a logical process, done privately till collecting informations) to the level of ‘accusing’ just because somebody is winning few games in a row against stronger players is realy getting too far… (stronger by rating!? in chess the form factor and psychological or new trainer and plenty of other elements and small details can influence as well…nothing new!) […]”

Iar Tony Kosten afirma pe același grup: “Looking through Mihaela’s games it’s clear that her opponents all blundered badly at some point and lost normally, they only have themselves to blame”.

Fapt asumat cu fair-play de Lela Javakhishvili (rating 2472), care a pierdut la Mihaela în runda 5: „Come on, stop the panic, play better chess… I am one of those who lost to Mihaela, but I have the impression it was my own fault. Think how she must feel, playing under such pressure.”

[Photo by Sofiko Nikoladze]

Mihaela a pierdut în runda 6, poate o consecință logică a presiunii la care a fost supusă, dar și-a revenit în runda a 7-a.

Prezentăm și reacția demnă a Mihaelei Sandu, într-un memoriu adresat organizatorilor …

… și poziția F.R. Șah:

și un mail trimis organizatorilor și arbitrilor de secretarul general al Federației:

Dear chess friends, Please publish the next article, on behalf of the Romanian Chess Federation.

During EWICC 2015, after round 5, the Romanian WGM Mihaela Sandu, who was leading with 5 points, was subjected to a fantastic pressure by some opponents. She was accused of cheating by a letter signed by 15 players.

Even if she was proved innocence (see the discussion in facebook group „No more cheating in chess!” and particularly the opinion of prof. Kenneth Regan: „The answer is – and was after rounds 4 & 5- completely normal”), the protest letter is still staying on the playing hall walls (already three days have passed without anyone apologize). Mihaela is forced to see these complaints daily, even during the game!

We consider this a clear case of a false acussation and ask to be applied suitable measures.

Many thanks, Vladimir DANILOV, General Secretary RCF

 

Faptul că acele mizerabile acuze au rămas cel puțin 3 zile afișate în zona sălii de concurs, i-a afectat moralul Mihaelei, care a pierdut în ultimele 4 runde.

Redăm rezultatul oficial al Mihaelei Sandu și clasamentul final al Campionatului:

Revenind la poziția domnului Danilov și, poate în continuarea mesajului său, părerea mea personală este că arbitrii au fost prea permisivi față de grupul “revoltatelor”, și spun asta după ce am citit și recitit “Anti-Cheating Guidelines” aprobată de FIDE în noiembrie 2014. De ce nu au verificat, de ce – dacă nu au avut “substantial evidence” conform Section 3, part A din “Anti-Cheating” – au dat curs petițiilor?

Și nu pot să nu mă gândesc și la situația geo-politică actuală, atâta timp cât mai toate semnatarele celor 2 petiții provin din spațiul ex-sovietic. Aș vrea să cred că, totuși, șahul rămâne o luptă doar pe cele 64 de pătrate, și nu o luptă artificial extinsă în alte coordonate.

Dar știți ce este și mai curios? Această campanie „anti-cheating” (ghilimelele sunt puse intenționat) la adresa Mihaelei Sandu se desfășoară în Georgia, țară al cărei dublu campion, Gaioz Nigalidze, a fost prins trișând cu iPhone-ul la 17. Open Dubai 2015 – vezi http://m.washingtonpost.com/news/morning-mix/wp/2015/04/14/chess-grandmaster-caught-using-iphone-to-cheat-during-international-tournament/

Ca membru în Consiliul Director al F.R. Șah, voi insista pentru scuze oficiale din partea organizatorilor din Georgia și din partea ECU – European Chess Union, sub auspiciile căreia s-a organizat evenimentul. Ar fi util pentru toți să aflăm și poziția domnului Ionuț Dobronăuțeanu, vicepreședinte al ECU și demersurile sale în demontarea nedreptății care i s-a făcut Mihaelei Sandu.

De asemenea, consider normală și corectă o solicitare din partea F.R. Șah pentru sancționarea de către FIDE a celor 15 semnatare ale “listei rușinii”, deoarece este clar pentru toată lumea că rezultatul turneului este viciat și că unui sportiv care a beneficiat de un start bun, i s-a pus piedică, la propriu și la figurat!

Succes în continuare, Mihaela Sandu, suntem cu toții alături de tine și, cum mai zic eu la finalul articolelor de pe stere.ro, Excelsior! Cariera ta șahistă merge înainte!

 

Iată noi comentarii pe marginea „cazului Sandu” în mass-media:

https://chess24.com/en/read/news/cheating-at-european-women-s-championship – Sub semnătura britanicului Colin McGourty, articolul „Cheating at the European Women’s Championship?” publicat pe www.chess24.com demontează pas cu pas acuzele gratuite la adresa jucătoarei noastre. Remarcăm doar câteva din comentarii:

„Shame on all those who accused Mihaela Sandu of cheating. Check the evidence first. This is as harmful for the game as cheating itself.”

„Its good to see how the chess world has stood up for her.”

„I hope the 15 players are prosecuted as this would set an important tone for the future of falsely accusing players.”

https://chess24.com/en/read/news/how-i-became-a-cheater – Un articol intitulat „How I became a cheater” semnat de Vlad Tkachiev care merită citit, chiar dacă nu face referire la Mihaela Sandu.

http://irinabulmaga.blogspot.ro/2015/05/cheating-and-ego-matters.html – O dovadă de elegantă solidaritate din partea colegei de echipă națională, Irina Bulmaga, pe blogul ei personal.

http://www.romania-actualitati.ro/acuzata_ca_triseaza_la_sah_marea_maestra_mihaela_sandu_da_replica_la_rra-77430 – Interviul dat de Mihaela Sandu la Radio România Actualități, după întoarcerea din Georgia.

http://www.observatorcultural.ro/Åah-In-tara-lui-Stalin-(I)*articleID_31963-articles_details.html – Partea I a unui interesant articol de Radu Jorgensen publicat pe www.observatorcultural.ro, intitulat „Șah! În țara lui Stalin”.

 

Distribuiți acest articol: