Foisor Cristina - 2016 [p]

Cristina FOIŞOR – In memoriam

Ne-a părăsit, după o luptă cu o boală grea, dusă cu demnitate şi discreţie, Cristina-Adela Foişor.

Una dintre cele mai renumite şahiste care au reprezentat vreodată România, multiplă campioană naţională, componentă de bază a echipei olimpice de-a lungul a aproape 3 decenii (!), cu un palmares care cuprinde multe alte distincţii, Cristina a fost şi un bun pedagog, şi o soţie bună alături de Ovidiu Foişor, la rândul lui campion naţional şi o mamă de excepţie pentru cele 2 fiice, WGM Sabina-Francesca Foişor şi WIM Mihaela-Veronica Foişor, şahiste cu nume şi renume! Ce familie!!

Şi ce pierdere pentru familie! Ce pierdere pentru întreaga comunitate şahistă, nu numai din România! Căci la nici 50 de ani împliniţi, Cristina ar mai fi avut multe de spus…

În semn de omagiu pentru marea maestră dispărută prematur dintre noi, vom actualiza cariera sa şahistă prezentată în rubrica noastră Biobibliografie – Foişor, Cristina-Adela.

Cum din spusele de suflet ale lui Szabo Gergely pe pagina de facebook a F.R. Şah am aflat că marea noastră maestră a fost pasionată de poezie, reluăm şi noi una din ultimele ei creaţii, mult reprodusă acum în media electronică.

Gri

Culoarea mea a fost aleasă-n faşă
şi am primit ca dar modestul gri,
nu ştiu de-a fost aleasă de-a mea naşă
sau chiar Domnul vru al meu păcat aşa-l acoperi.

De ce încă exist? e încă o himeră
ce mă învăluie la ceas de întrebări
mă simt ca o girafă-n seră
ce ascunziş printre garoafe nu-şi găsi.

Aş vrea să licitez un verde proaspăt,
sau chiar un galben pal aş accepta,
însă-i târziu, căci Timpu-i expirat
şi Doamna-n negru nu vrea a aştepta.

Adio dar, voi toţi cu mic cu mare
ce poate m-aţi iubit sau poate nu
aş încerca la ăst final o întrebare:
al meu gri îl veţi uita curând, sau poate nu?

Cristina Foişor, sâmbătă 23 aprilie 2016

Încheiem în aceeaşi notă, care i-ar fi plăcut, poate, Cristinei, cu catrenul şahist al lui Omar Khayyam:

Cum spune adevãrul, nu pilda sau ghiocul,
noi suntem nişte piese şi cerul face jocul;
pe eşichierul vieţii jucãm şi ne-om întoarce-n
cutia nefiinţei, pe rând cum ni-e sorocul.

Odihneşte-te în pace, Cristina!

Distribuiți acest articol: