1. Preambul

Jocul de şah a apărut în spaţiul asiatic, deşi nu s-a stabilit definitiv dacă ţara de origine este India, Persia ori China. Ipoteza indiană o exemplificăm pe scurt printr-un extras din Descoperirea Indiei a lui Jawaharlal Nehru:

“Jocul de şah, apărut pentru prima oară în India, s-a dezvoltat, probabil, din această împărţire a armatei, în patru părţi”. Este vorba de armata “compusă din infanterie, cavalerie, care de luptă şi elefanţi” a lui Ceandragupta Mauria, cel care a condus primul stat indian centralizat, în jurul anului 320 î.e.n.

Şahul indian, ceaturanga, se juca pe o tablă cu 64 de pătrate, dar cu 4 seturi de piese, aşezate la colţuri. Din acesta ar fi derivat varianta chinezească xiang-qi şi varianta arabă şatranj, apropiată de şahul modern, care migrează spre Europa pe două căi principale: prin nordul Africii, prin intermediul maorilor, pătrunzând în peninsula iberică, prin secolul IX şi răspândindu-se în vestul continentului şi, respectiv, prin nord-estul Europei – Rusia -, prin popoarele migratoare.

O descoperire a arheologilor bulgari de la sfârşitul secolului trecut, constând în piese arhaice de şah, ridică şi ipoteza pătrunderii şahului pe continentul nostru pe linia Turcia-Grecia.

Vom reveni însă curând, cu mult mai multe detalii, la istoria jocului de şah.

Oricum, oricare ar fi fost linia de răspândire, cert este că în ţara noastră şahul pătrunde relativ lent, primele atestări având oarecare legătură cu şahul apărând în secolul al XVIII-lea, prin descrierea unor obiecte vestimentare cu modele în “şatrange”, “şatranci”, “şătrinci”, “sandraci” (o variantă învechită a termenului „şah”), toate cu sensul de carouri, pătrăţele. [Cf. N. Iorga, Culegere de studii şi documente cu privire la istoria românilor, Lazăr Şeineanu, Influenţa orientală asupra limbii şi culturii române, D.Z. Furnică, Documente privitoare la comerţul românesc, 1473-1868, Bucureşti, 1931] Nu este lipsit de interes să prezentăm câteva repere istorice și literare care să sublinieze mai exact pătrunderea acelor termeni în ţara noastră.

1700-1799

1721.xi.01. În Diiata lui Ianachie slugearul, datată Noemvrie 1 dni, 7230 (testamentul lui Enache slugerul, 1 noiembrie 1721), apare termenul sandraci, folosit se pare cu sensul de șal: “[…] 1 ghiordie de frînghie roşie blănită cu sandraci …”. [George Potra, Documente privitoare la istoria orașului București (1634 – 1800), Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1982, pp. 157-158, 436. Sursa: www.dacoromanica.ro]

 

1725.iii.07. La 7 Martie 7233 îşi face diată jupâneasa Ilinca Cojasca: “[…] 1 ghiordie dă dimie cu sandraci …”. [P.V. Năsturel, Biserica Stavropoleos din Bucureşti după documentele din Arhivele Statului …, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1906, pag. 54-58. Sursa: www.dacoromanica.ro]

 

1740. Se pare că termenul sandraci era deja uzual: “Izvod de ceale ce s’au aflat în dughiana lui Mihăilă neguțitorul de la Sveti Sava, lt. 7249, Săp.3. […] 1 gheordie de bogasiu sandraci sîngiap …”. [Nicolae Iorga, Istoria industriilor la Romîni, București, 1927, pp. 197-198; v. şi pp. 80 şi 134. Sursa: www.dacoromanica.ro]

 

1784, Oradea. Ignat Ioan Bapt Balent tipăreşte o variantă în limba latină a cărţii celebrului, de pe atunci, Stamma, sub titlul Informaciones speculativae et practicae de ingenioso et artificiali scruporum lusu schach, vulgo sie nuncupato ad methodum d. Phillipi Stamma, prima lucrare de şah apărută pe teritoriul actual al ţării noastre.

„Din prefaţa intitulată «Praemium», semnată cu iniţialele P.F.G., care se pot interpreta ca fiind ale preotului greco-catolic Georgiu FĂRCAŞ, unde P. egal pontifex, presbiter, pater, padre, rezultă că la Oradea în acel timp se juca şah, erau iubitori ai acestui joc inventiv…” [Constantin Mălinaş, Preocupări academice la Oradea, 1788-1806, pp. 17 în Cetatea Culturală, Cluj-Napoca, Octombrie 2008, seria a III-a, an IX, nr. 10 (82) la http://cetateaculturala.files.wordpress.com/2008/10/10-cetate-octombrie-2008.pdf. Alte referinţe bibliografice: R.R.Șah #4/1976, cop. IV]

Balent - coperta cărții

 

1786. Spicuim din Diata lui Constantin Roset Logofăt: “[…] 1 Beniș aclaz în șatrinci, blănită cu cacum. […] // 1 Bilacoasă în șătrănci cu firu, 120 lei. // 1 Lastră în șătranci i s’au dat pentru raftu …”. [Buletinul Comisiei istorice a României, vol. VIII, Tiparul aşezământului tipografic “Datina Românească”, Vălenii-de-Munte, 1929, pp. 100-101. Sursa: www.dacoromanica.ro]

 

1790. Catagrafie de vânzarea lucrurilor răposatului Ion Puiul, mişcătoare şi nemişcătoare, precum mai jos pe nume se arată”: “[…] Ipacu o giubea ghermesută albastră cu profirurile de zarvadea vechie şi în lăuntru sandrace şi blană de oaie. […]

O blană de sandrace dela giubea femeească …”. [V.A. Urechia, Istoria Românilor… după documente inedite. Seria 1786-1800, tomul II al seriei, Bucureşti, 1892, pp. 402-408. Sursa: www.dacoromanica.ro]

Se pare că, la sfârşitul secolului XVIII, Ienăchiţă Văcărescu, autorul celebrului testament: “Urmaşilor mei Văcăreşti / Las vouă moştenire, // Creşterea limbii româneşti / Şi-a patriei cinstire”, era un bun cunoscător al jocului de şah.

 

 

 

1800-1849

1817-1818. O relatare care detaliază o petrecere dată de postelnicul Andronache Tuzluc şi localizată în timp în a doua decadă a secolului XIX, o întâlnim în capitolul XV – Scene din viaţa socială din romanul Ciocoii vechi şi noi al lui Nicolae Filimon.

“Invitaţii trecură într-o odaie, care era mobilată cu două sofale turceşti; pe una era o masă rotundă cu picioarele scurte, pe care erau aşezate două sfeşnice şi mai multe perechi de cărţi de joc; iar pe cealaltă erau table pentru jocul de şatrange şi pentru ţintar. Cei mai mulţi dintre invitaţi se aşezară împrejurul mesei cu cărţile. Beizadeaua [Costache Caradgea] însă, cu hatmanul Cărăbuş, preferă jocul de şatrange”.

 

1832. În Dascăl pentru limba franţozească al lui Gherasim Gorjan…

„Dascăl pentru limba franţozească // adică // Carte cu astfel de înlesniri mari // pentru limba şi citirea franţozească, încât va putea fieşcare a citi şi a învâţa singur // o mulţime mare de ziceri şi de vorbiri franţozeşti, ajunge numai să ştie a citi româneşte: acum întâiu într’ast chip întocmită // De D. // I. Gherasim Gorjan, // Profesorul, şi închinată cu toate plecăciunea prea bunului Patriot // D. medelnicerului I. Budişteanu // Tipărită în anul // 1832”

… întâlnim o formă puţin uzitată, sandraci, o alterare probabil după şatranci:

“De este ca să vă-fac hatârul,
voesc bucuros,
dar î[n] ce joc?
Î[n] sandraci,
sau la vrunu alt joc,
î[n] damă, dă voeşti.”

„Si c’est pour vous faire plaisir,
je le veux bien,
mais à quel jeu?
Aux échecs
où à quelque autre jeu,
au dames si vous voulez.”

 

1838. Din Foaia literară editată de George Bariţiu la Braşov, aflăm că “În petreceri se juca şah […]”.

 

1838, Iaşi. Prima lucrare de şah în limba română este un manuscris (care se află în posesia Bibliotecii Academiei Române) cu caractere chirilice, o scriere de tranziţie către cea actuală, intitulat Giocul şatranci, datorat lui Francisc Ruşiţki. Lucrarea a fost reprodusă integral în seria arhiŞAH #2, edit. GAMBIT, 1999, însoţită de un studiu introductiv şi o scurtă biografie a lui Rujiţki.

Francisc Ruşiţki - copertă
Francisc Ruşiţki – copertă
1840 (PP1)
1840 (PP1)
1840 (PP2)
1840 (PP2)

 

1838.vii.01. În Alăuta Românească apare un articol al lui Mihail Kogălniceanu intitulat “Filosofia vistului” în care există o referire la “eşec”, bineînţeles varianta autohtonă a termenului francez “échecs”.

“La răsărit eşecul şi poezia, la apus vistul şi poezia – iată ce păzesc moralul şi buna orânduială.”

 

1840-1841. În Vocabularul franţezo–romănesc în 2 volume, sub semnătura lui P. Poenaru, F. Aaron, G. Hill, apar mulţi termeni cu referire la şatrangi:

  • “cavalier, în jocul şatrangiu, figura al căria drum este de a merge de la alb la negru şi de la negru la alb, sărind pieziş şi lăsînd un loc între două.
  • dame, la jocul şatrangiu, dame se numeşte figura cea mai însemnătoare după rigă; această figură se mai numeşte şi regină.
  • échecs, jocul şatrangiu; figurile cu care se joacă acest joc.
  • échiqué, échiquété, împărţit în pătrate ca tabla de eşecuri.
  • pat, termin ce se obicinueşte la jocul şatrangelor cînd nu mai poate cineva mişca pe riga din loc făr-a-l pune în primejdie de a-l pierde.
  • pion, pion, cea mai mică figură din jocul şatrangiu.
  • pionner, a piona, a lua mulţi pioni în jocul şatrangiu.
  • roi, rigă, în jocul şatrangelor, se zice la cea dintîi figură.
  • roquer, în jocul şatrangelor: a pune turnul după riga şi a aşeza pe rigă de cealaltă parte a turnului.”

 

1842. În revista literară Curierul de ambe sexe este publicată, în traducerea din limba franceză a lui Ion Heliade Rădulescu, schiţa Jucătorul de şah, de Marie Aycard, cel mai vechi text literar cu temă şahistă cunoscut la noi.

De subliniat una din primele folosiri ale termenului actual şah, deşi doar în titlu şi încă odată în expresia “şah şi mat”, în rest fiind utilizat deja obişnuitul şatrance. Republicat în 1862, ca ediţia a doua.

1842 Curier (1)
1842 Curier (1)

 

1846.ii.03. În revista literară Albina Românească este publicat articolul Magaziile Iaşiului, din care aflăm că … “Un om care se respectează, un om de societate, un om de gust, într-un cuvânt un om ca toţi oamenii […] trebuie […] să fie încuşmat, încălţat şi înmănuşat după jurnal […] să poarte baston rococo şi pumnal căzăcesc, să scrie cu condeie de oţel […] să joace şah şi să danţeze polca.” [N.A. Bogdan, Din trecutul comerţului românesc, Iaşi, 1925.]

 

1848. În Vestitorul românesc apare în foileton Jucătorul de şatrangi. [Vestitorul Românesc, #2/06.i.1848, pp. 5-8; #3/10.i.1848, pp. 9-12; #4/13.i.1848, pp. 13-14. Sursa: www.dspace.bcucluj.ro]

 

 

1850-1859

1850, Paris. Şi Nicolae Bălcescu cunoştea şahul şi “[…] cerea stăruitor prietenilor săi să-i expedieze în grabă jocul de şah pe care îl lăsase să i-l repare la Viena”, după cum ne asigură o altă personalitate pasionată de şah, scriitorul Camil Petrescu.

În corespondenţa sa cu Ion Ghica, Nicolae Bălcescu scria:

1850.viii.06 – „Mă rog să-mi trimiţi cu cel dintâi ocasion şahul […]”

1850.viii.16 – „Iubite Ghica, sunt bolnav, de aceea nu-ţi pot scrie mult.[…] Nu uita a-mi trimite şahul […]”

1850.x.16 – „Te rog, când vei avea ocaziune, trimite-mi şahul […]”

1850.xi.06 – „[…] Şahul l-am primit, dar lipsesc trei pioni, doi roşi şi unul alb, cum şi jumătate de eşichier. Aş vrea să-mi scrii, de nu cumva au rămas la tine, ca să nu mai fac altele din nou aici […]” [Ion Ghica, Amintiri din pribegia după 1848. Noue scrisori către V. Alecsandri, Bucureşti, Edit. Librăriei Socec & Comp, 1889, pag. 540, 542, 560, 562 şi N. Bălcescu, Scrisori către Ion Ghica (din Amintiri din pribegie de Ion Ghica), Bucureşti, Edit. Librăriei Leon Alcalay, 1911, pag. 200, 201, 217, 219]

 

1851, Iaşi. Apare Dicionăraşu romanescu de cuvinte tehnice şi altele greu de înţeles, de P.T. Stamati.

“remisă = în jocul de cărţi, în şah, partie nehotărîtă cine au căştigat-o.”

“roca = strămută regele şi turnul.”

“şah = un feliu de joc cu 16 figuri de două colori pe o tablă pătrată împărţită în 64 de căsuţe alternativ iarăşi de două colori.”

În paralel cu termenul şah se mai folosea varianta şac.

 

1852, Iaşi. P.T. Stamati publică şi un Vocabulariu de limba germană şi română. Cu adăogirea celor mai obicinuite şi în conversăciune primite cuvinte străine, în care apar termeni de şah:

“- Springer = cal (figură de şah).”

“- Rosselsprung = săritura calului în jocul de şah.”

 

1853-1854, Braşov. Termeni despre şah apar şi Dicţionariu germano-român. Întocmitu şi în partea lui română înavuţitu cu cîteva mii de cuvinte de G. Bariţ, G. Munteanu, apărut în 2 volume.

“- rochen (rochieren) = aroşez, strămut regele şi turnul (în şah).”

“- Schach = şahu, joc de şah.”

 

1856. Este publicat pentru prima dată romanul „Ciocoii vechi şi noi” [Almanah Planeta Şah – 1985, p. 78. De verificat: în alte surse este menţionat 1862 ca anul publicării primei ediţii] în Revista română (Bucureşti, vol. II, An II) editată de A.I. Odobescu.

 

1858, Blaj. În Crestomaţie sau analecte literare, Timotei Cipariu aminteşte de o menţiune despre şah, datând din 1824: “Se poate pentru tineri multe feluri de jocuri ca acesta a se născoci, precum şatrangele, damele sau altele.” [Almanah Planeta Şah – 1985, p. 78]

 

1859. Iată şi cum arătau Principatele Unite:

 

1859, Iaşi. Theodor Codrescu publică Dicţionariu franceso-romanu. Este sporitu şi adăugitu cu latineşte de pe dicţionarulu lui Boişte după ediţiunea domnilor P. Poenaru, F. Aaron şi G. Hill

  • “pionner, a piona, a lua mulţi pioni în jocul şatrangiu, şahului.”
  • “roc = în jocul şatrangelor figura care astăzi se numeşte tour.”

Termenii şatrange şi şah convieţuiesc încă. [Almanah Planeta Şah – 1985, p. 78 şi Almanah Planeta Şah – 1990, pp. 232-235]. În 1875-1876 apare ediţia a II-a a Dicţionarului.

 

1860-1869

1861. Elena Cuza, soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cunoştea jocul de şah, coroborând afirmaţiile preluate din monografia Luciei Borş dedicate “primei doamne” [Lucia Borş, Doamna Elena Cuza, Edit. “Naţionala-Ciornei” S.A.R., nedatat, p. 72, 79, 98, 100. V. şi R.R.Şah #2/1979, cop. IV – “Elena Cuza – cea dintâi jucătoare de şah din Principatele Unite”], care se referea la anii 1860-1862, când Doamna Elena se afla la Paris:„[…] un roiu de prieteni năvăli pe uşa sufrageriei, având în capul lui pe Pisoschi şi pe Manolache Epureanu.”

“Când sosiră Mihail Kogălniceanu, Costache Manolache Epureanu, Vasile Sturza, Vasile Alecsandri, Lascăr Rosetti, Ştefan Catargi, Nicolae Docan şi Costache Rolla […]. A doua zi actul cel mare al Unirei se încheie prin răspunsul ce-l dete Alexandru Cuza […]”.

“În iarna acelui an [1860 – n.n.] ningea mult la Paris […] Această iarnă […] aminti Elenei Cuza […] să-şi caute prin Paris vechile cunoştinţe din ţară: fraţii Alecsandri […]”.

“Dar şi şahul, trictracul, dominoul, adunau împrejurul samovarului la modă pe toţi Românii aflaţi la Paris, cînd venea din când în când pe la cei mai buni prieteni şi Principesa Cuza”.

 

1861. În nr. 21 / 26.v.1861 al publicaţiei Sonntagsblätter, aflată sub redacţia cunoscutului Max Lange, este publicată o partidă între Edmund Weixlgärtner şi H. Joanesko, mai mult ca sigur un Ionescu de-al nostru! Prof. Ioan Fleisz din Oradea indică drept loc al desfăşurării Aradul în R.R.Şah #1/1988, cop. 4.

 

1863. Apare la Bucureşti, la Imprimeria Statului prima ediţie în volum a operei lui Nicolae Filimon Ciocoii vechi şi noi sau Ce se naşte din pisică şoarici mănîncă.

 

1863-1864. În amintirile sale despre societatea «Junimea» [Iacob Negruzzi, Amintiri din “Junimea”, Edit. “Cartea Românească”, Bucureşti, 1930, p. 12-13. V. şi R.R.Şah #11/1979, cop. IV – “Amintiri… şahiste de la Junimea”], Iacob Negruzzi ne dezvăluie o faţă mai puţin cunoscută a lui Titu Maiorescu, care… “[…] pe la sfârşitul anului 1863 sau pe la începutul anului 1864 […] întorcându-mi vizita, se întinse cu mine în lungi convorbiri, apoi ne puserăm să jucăm şah […]”.

Şi Eminescu juca şah! “Împrejurarea de a coborî zilnic pe o scară ca de coteţ şi cu un picior şovăielnic, făcu ca, într-o bună zi – după versiunea cea mai vrednică de crezare, pe vreme de iarnă – Eminescu să alunece pe gheţuş şi să-şi fractureze piciorul. L-au dus la Spitalul Sf. Spiridon, unde a stat câteva săptămâni, vizitat des de prieteni, de Pompiliu, Burlă, şi Humpel îndeosebi, şi jucând şah. Este posibil ca această întâmplare să fi fost în noiembrie 1884 […]”. [George Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu, Edit. Minerva, B.p.T., Bucureşti, 1983, p. 343, din capitolul „Agonia morală şi moartea (1883.1889)”. Din pasajul citat se face o referire la lucrarea: Eminescu comemorativ. Album artistic-literar, întocmit de Octav Minar, Iaşi, 1909 – B.A.R., cota II 17.719]

 

1868.x. În Jurnal pentru toţi, 20/2.x.1868, Anul I, apare primul regulament cunoscut la noi despre jocul de şah.

Documentul, uitat de timp, este readus la cunoştinţa publicului de David Berşadschi în R.R.Şah #5/1976 şi poate fi citit integral în continuare.

 

1868.x.15. În revista franceză „La Stratégie”, apare prima problemă de şah cunoscută, aparţinând unui autor român, în persoana lui Mihail C.A. Şuţu. [W. Pauly – M. Augutstein, 30.vii.1930. «[…] Vă rog a trimite “Revista” şi Dlui G. Fühlendorf, Altona. La întrebarea Dv. vă arăt că prima problemă a unui compozitor român pe care o cunosc este o problemă în 3 mutări publicată sub numele “M. le prince Michel Soutzo de Roumanie” în “La Strategie” din 15 Oct. 1868. Voi comunica D-lui Ianovcic acea problemă.»]

1868 - La Strategie antet
1868 – La Strategie antet
1868 - La Strategie, problema Sutzu
1868 – La Strategie, problema Sutzu

1.Tc4! ameninţând 2.Ce3# de tip arab.

1…R:c4 2.Nc6! (o mutare liniştită, dar foarte tare, ce anunţă 3.Cd2/Ce6#; 3.Ce3+ Rd4!) Td8/Td6 3.Ce5/Cd2#, ambele maturi oglindă; 1…Cg2 2.Nc6+! R:c4/Re6 3.Cd2/Tc:e4#; 1…e3 2.Tfd4# (2.C:e3+? T:e3);

1…Cf5 2.T:f5+ R:c4 3.Cd2# (3.Ce3+? Rd4!) şi 2…Te5 3.Ce3# (3.Cd2+? Rd5!) antidual reflex!

O poziţie aerisită elegantă, fără damă albă, cu figuri albe şi diferite simple elemente tactico-poziţionale estetice, inclusiv cheia. [Detalii suplimentare în Suplimentul Buletinului Problemistic #14/2007, autori Valeriu Petrovici, Dinu-Ioan Nicula, Marian Stere, de unde este preluată şi soluţia comentată aici]

 

1870-1879

1872, Bucureşti. Apare prima carte tipărită în limba română şi cu caractere latine: Amiculu jocului de Schach, Teoreticu şi Practicu, semnată de Adolf Albin. Pe prima pagină, autorul îşi dedică lucrarea „Domnului Manolache Epureanu, fostu preşedinte al Consiliului de Miniştri”.

1872 Albin
1875, Bucureşti. Violonistul L. Wiest organizează primul “salon de şah” la Cafeul Concordia, aflat pe strada Smârdan. Printre cei mai importanţi membri îl întâlnim pe Mauriciu Armand.
1876, Paris. Primele afirmări peste hotare le datorăm lui Hercule A. Gudju, student român în Franţa, care se va remarca curând, la concursurile Cercului de şah de la Paris începând din 1880.
El începuse chiar mai devreme contactul cu viaţa şahistă pariziană, după cum vedem din scrisoarea de mai jos, cu soluţia unei probleme din Le Monde Illustre.

1880-1889

1880, Paris. Prima victorie românească într-un concurs internaţional de şah o datorăm lui Hercule Anton Gudju, care câştigă Marele turneu handicap (sic!) cu 10½ p. din 12 în turneul final de 7 jucători, calificaţi din cei 26 de participanţi. [R.R.Şah #12/1980, p. 177-179]

În acest tip de turneu, jucătorii erau împărţiţi pe categorii valorice. Categoria I includea cei mai buni şahişti, şi pornea cu un handicap în partidele cu ceilalţi jucători, astfel: cat. II – un pion (f7) şi o mutare; cat. III – un pion şi două mutări; cat. IV – un cal; cat. V – un turn. Prin similitudine, se determină gradul de handicap între alte categorii.

Invitaţie de la La Vie către H.A. Gudju pentru acest turneu şi Regulamentul turneului naţional francez, destinat şahiştilor autohtoni francezi şi rezidenţilor.

 

1880.06.20 Invitatie Vie H.A.Gudju
1880.06.20 Invitatie Vie H.A.Gudju

Detalii despre turneu și fișe de partidă, cu comentariile olografe ale lui Hercule A. Gudju pe verso.

1881 – Cazul „Șahistul român”. Succesul lui Hercule Gudju este oglindit în presa vremii, prin articolul „Şahistul român din Paris”, apărut în ziarul Războiul nr. 268, Anul III din 6/18.ii.1881. De aici avea să se genereze una din marile erori privind literatura românească de şah.

 

1881 Razboiul manseta

1881 Razboiul manseta
1881 Razboiul articol
1881 Razboiul articol

Informaţia din Războiul este preluată trunchiat de ziarul Familia din Oradea-Mare, care, în numărul din 16/28.viii.1881 publică următorul anunţ, în care termenul „organ” trebuia interpretat ca rubrică, şi nu ca publicaţie de sine stătătoare.

1881 Familia v Siachistul
1881 Familia v Siachistul

Dar Publicaţiunile periodice româneşti (ziare, gazete, reviste), lucrare semnată de Nerva Hodoş, Al. Sadi Ionescu şi apărută la Bucureşti, 1913, menţionează la litera „S” apariţia unui „ziar (sic!) consacrat numai jocului de şah”.

Iar de aici încolo, s-a considerat [R.R.Şah #6/1985, p. 11] şi se mai consideră încă eronat Şahistul / Sachistul Siachistul român ca fiind prima revistă de şah apărută în România.

1913 Publicatiunile periodice
1913 Publicatiunile periodice

 

1913 Publicatiunile periodice v. Siachistul
1913 Publicatiunile periodice v. Siachistul

 

1881. Gudju H.A. se află în lista membrilor Cercului de şah din Paris.

 1881.xi, Paris. La ediţia din acest an a aceluiaşi mare turneu, Hercule Gudju se clasează al doilea, la egalitate cu celebrul Arnous de Rivière, în urma câştigătorului, maestrul francez Chamier. [J. Gaige, Chess Tournaments Crosstables, vol. 1, p. 31; Chess Monthly, 1881-82, p. 133]

Paris, 1881

1

2

3

4

5

6

7

1.

Chamier

*

*

0

1

1

1

1

1

1

0

½

1

1

1

2-3.

Gudju H.A.

1

0

*

*

0

0

1

1

1

1

1

0

1

1

8

2-3.

de Riviere

0

0

1

1

*

*

1

0

1

1

1

1

0

1

8

4.

Clerc

0

0

0

0

0

1

*

*

1

1

1

0

0

1

5

5-6.

Chaseray

0

1

0

0

0

0

0

0

*

*

1

1

½

1

5-6.

Giffard

½

0

0

1

0

0

0

1

0

0

*

*

1

1

7.

de Boisterte

0

0

0

0

1

0

1

0

½

0

0

0

*

*

1882. Câteva partide, notate de Hercule Gudju:

1882, Craiova. Sub semnătura anonimă M.A. apare a 2-a carte de şah în limba română, Manualul amatorului jocului de şah, Tipo-litografia naţionale Ralian Samitca; 36 pp., 12×19 cm. Manualul se pare că este o traducere parţială a lucrării lui Philidor Analyse du Jeu des Échecs, probabil o ediţie din 1881 [Paris].

1882 Andreian coperta

O carte rară, care este readusă la cunoştinţa publicului prin reprintul din seria arhiŞAH #15, edit. Gambit, București, 2009.

După o serie de cercetări, autorul s-a dovedit a fi Marin S. Andreian, iar lucrarea lui Horia Nestorescu-Bălceşti, Ordinul masonic român, ne oferă detalii interesante [Horia Nestorescu-Bălceşti – Ordinul masonic român. Mai puţină legendă şi mai mult adevăr, cu un cuvânt înainte de Mihail Sadoveanu; Edit. Casa de Editură şi Presă “Şansa” s.r.l., Bucureşti, 1993]:

  • „1882 mai. Fratele M. Andreian, secretarul lojii Armonia din Piteşti oferă lojii sale un rabat comercial de 20% şi celorlalte loji cîte 10%, din costul cărţii sale Manualul …” (p. 109)
  • „Andreian, Marin S. (1852-?), profesor; directorul şcolii de băieţi nr. 2 din Piteşti. Autor de manuale şcolare de aritmetică şi istorie. Autorul cărţii Manualul jocului de şah (1882). […] 1882: secretarul lojii Armonia (Piteşti).” (p. 212)
  • „Samitca, Ralian (Craiova, 1846-1911), editor şi tipograf din Craiova. […] 1887-1888: păstrător al sigiliului în loja Basarab (Craiova).” (p. 517)

1883, Paris. Al 3-lea turneu naţional francez. [J. Gaige, C.T.C., vol. 1, p. 39]

Paris, 1883

1

2

3

4

5

6

7

1.

Clerc

*

*

1

0

1

½

1

1

1

1

1

1

1

1

10½

2.

de Riviere

0

1

*

*

0

1

1

½

1

1

1

1

1

1

3.

Gudju H.A.

0

½

1

0

*

*

1

1

1

1

1

½

0

1

8

4.

Chaseray

0

0

0

½

0

0

*

*

1

1

1

½

1

1

6

5.

Istel

0

0

0

0

0

0

0

0

*

*

1

1

1

1

4

6.

Finaly

0

0

0

0

0

½

0

½

0

0

*

*

1

1

2

7.

de Pernes

0

0

0

0

1

0

0

0

0

0

0

0

*

*

1

O parte din partide, cu scrisul original al bătrânului maestru Hercule Gudju:

1890

1890.i.14, Bucureşti. Asistăm la un eveniment memorabil: are loc inaugurarea primului club de şah din România, la iniţiativa unui grup de jucători bucureşteni, în frunte cu Mauriciu Armand, pe care îl regăsim în comitetul de conducere al clubului, format din 4 membri. Clubul, care avea sediul la cafeneaua Kübler / cafeul “Boulevard” şi număra 102 membri, se organizează rapid, astfel că în acelaşi an se tipăreşte la Tipo-litografia Eduard Wiegand, broşura de 10 pagini Statutele Clubului de Şah din Bucureşti.

Personalităţi ale şahului autohton, în acea vreme, mai erau dr. Theodorescu, g-ral S. Scheletti, Gr. Băleanu, V. Costin, actorii Matei Millo şi Petre Liciu, muzicianul L. Wiest. [Bibliografie suplimentarăR.R.Şah #5/1975, p. 66; Şah de la A la Z, p. 108]

1890 Statutele

1890. O fotografie înfățișându-i la masa de șah pe Traian Mureșianu și Fl. Șuluțiu.

Traian Mureșianu (1864-1901) a fost fiul lui Iacob Mureșianu (1812-1887), care era văr cu Andrei Mureșanu (1816-1863), autorul poemului “Deșteaptă-te, române!”, imnul de stat al României. Deci relația dintre Traian și Andrei este nepot de văr. Fotografia nu este datată, dar presupunând că în poză Traian avea în jur de douăzeci și ceva de ani, anul în care a fost făcută fotografia poate fi aproximat la 1890. [Mulțumim Muzeului „Casa Mureșenilor” din Brașov, unde fotografia se află inventariată sub nr. inv. 16740, pentru acceptul de publicare și pentru detaliile prezentate. Iar cel care ne-a semnalat informaţia este dl. Cristian Florin Dănănău]

1890 - Fotografie înfățișându-i la masa de șah pe Traian Mureșianu și Fl. Șuluțiu, datată aproximativ 1890.

1890 – Fotografie înfățișându-i la masa de șah pe Traian Mureșianu și Fl. Șuluțiu, datată aproximativ 1890.

1890.i.04-iv.13, Viena. 1. Turneu Kolisch. 1.Weiss 11/15, 2-3.Bauer, Fleissig 10, 4.Englisch 8½. 5.Csank 7, 6-7. Marco (+5 =2 -8), J. Schwartz 6, 8.Albin 4 (+2 =4 -9), 9.Holzwarth 1½; dublu tur; în play-off: Marco – Schwartz ½-½. Mini-meciul Albin – Marco 1½-½. [J. Gaige, C.T.C., vol. 1, p. 72]

1890, Graz. 1.Makovetz 5/6, 2.Bauer 4½, 3.Lasker Em. 4, 4-5.Berger, Mylius 2½, 6.Marco 2 (+1 =2 -3), 7.Albin ½ (+0 =1 -5); 7 participanţi. Marco – Albin ½-½. [J. Gaige, C.T.C., vol. 1, p. 68]

1891

1891, Viena. Meci A. Albin – V. Hruby 3½ – 5½ (+3 =1 -5). [P. Feenstra Kuiper, Hundert Jahre Schachturniere, 1851-1950, Amsterdam, 1964 şi Hundert Jahre Schachzweikämpfe, 1851-1950, Amsterdam, 1967. În continuare Hundert Jahre …]

[J. Gaige, C.T.C., vol. 1, p. 75]

Viena, 1891

1

2

3

1.

Bauer

*

*

*

*

½

1

½

1

1

1

1

1

7

2.

Marco

½

0

½

0

*

*

*

*

1

1

0

0

3

3.

Albin

0

0

0

0

0

0

1

1

*

*

*

*

2

[J. Gaige, C.T.C., vol. 1, p. 76; Deutsches Wochenschach 1891, p. 162]

Viena, 1891

1

2

3

4

5

6

7

1.

Marco

*

*

½

1

0

1

½

1

½

½

1

½

1

2.

Albin

½

0

*

*

½

1

1

1

1

0

1

1

0

7

3.

Csank

1

0

½

0

*

*

0

1

0

1

1

1

1

4.

Eisenbach

½

0

0

0

1

0

*

*

½

1

1

½

1

5.

Bauer

½

0

1

½

*

*

1

1

4

6.

Pollak

½

0

1

0

0

0

0

0

0

*

*

1

1

7.

Thirring

½

0

0

1

0

0

½

0

0

0

0

*

*

2

1892

1892, Viena. [J. Gaige, C.T.C., vol. 1, p. 84; Deutsches Wochenschach 1892, p. 82] Remizele nu au contat, astfel că ordinea de premiere a fost: 1-2.Albin, Csank, 3.Marco, 4.Eisenbach…

Prima victorie românească într-un turneu internaţional, făcând abstracţie de victoria lui H.A. Gudju în turneul handicap de la Paris, 1881.

Viena, 1892

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

1.

Albin

*

*

0

½

1

0

0

½

1

½

1

½

1

½

1

0

1

½

1

1

1

1

1

14

2.

Csank

1

½

*

*

½

½

½

½

1

½

0

1

1

½

1

½

0

0

1

1

1

½

1

13½

3.

Marco

0

1

½

½

*

*

0

½

1

0

1

½

0

1

½

0

1

1

1

½

1

1

1

13

4.

Englisch

1

½

½

½

1

½

*

*

1

0

1

0

½

0

1

½

1

½

1

0

1

0

1

12½

5.

Kaufmann

0

½

0

½

0

1

0

1

*

*

1

0

½

0

1

1

0

1

0

1

1

1

1

11½

6.

Pollack

0

½

1

0

0

½

0

1

0

1

*

*

0

0

1

½

1

1

1

1

0

1

1

11½

7.

Eisenbach

0

½

0

½

1

0

½

1

½

1

1

1

*

*

1

0

0

0

1

0

0

1

1

11

8.

Kauders

0

1

0

½

½

1

0

½

0

0

0

½

0

1

*

*

1

0

1

1

1

1

1

11

9.

Theophil

0

½

1

1

0

0

0

½

1

0

0

0

1

1

0

1

*

*

0

1

1

0

1

10

10.

Saualory

0

0

0

0

0

½

0

1

1

0

0

0

0

1

0

0

1

0

*

*

1

½

1

7

11.

Grunberger

0

0

0

½

0

0

0

1

0

0

1

0

1

0

0

0

0

1

0

½

*

*

½

12.

Koelmann

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

½

*

*

½

1892, Budapesta. Meci A. Albin – G. Exner 4½ – 4½ (+4 =1 -4). [P. Feenstra Kuiper, Hundert Jahre …]

1892.vii.17-30, Dresden. Al 7-lea Congres al Federaţiei Germane de Şah. [J. Gaige, C.T.C., vol. 1, p. 79]

Dresden, 1892

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

1.

Tarrasch

*

½

1

1

½

½

1

1

½

½

0

1

1

½

1

1

1

12

2.

Makovetz

½

*

0

1

½

1

0

1

½

½

1

1

0

½

1

1

1

10½

3.

Porges

0

1

*

½

½

0

0

½

1

½

1

½

1

1

1

1

1

10½

4.

Marco

0

0

½

*

½

½

1

½

0

0

1

1

1

1

1

1

1

10

5.

Walbrodt

½

½

½

½

*

1

½

½

½

1

½

½

½

1

½

½

1

10

6.

Bardeleben

½

0

1

½

0

*

1

½

1

1

1

0

½

½

1

½

½

7.

Winawer

0

1

1

0

½

0

*

1

½

½

0

1

1

1

0

1

1

8.

Gottschall

0

0

½

½

½

½

0

*

½

½

1

1

1

1

0

1

1

9

9.

Mason

½

½

0

1

½

0

½

½

*

0

0

1

1

½

1

1

1

9

10.

Blackburne

½

½

½

1

0

0

½

½

1

*

1

½

0

1

0

0

1

8

11.

Albin

1

0

0

0

½

0

1

0

1

0

*

½

1

0

0

1

1

7

12.

von Scheve

0

0

½

0

½

1

0

0

0

½

½

*

½

1

1

1

½

7

13.

Schottlander

0

1

0

0

½

½

0

0

0

1

0

½

*

1

1

½

1

7

14.

Mieses

½

½

0

0

0

½

0

0

½

0

1

0

0

*

1

1

1

6

15.

Noa

0

0

0

0

½

0

1

1

0

1

1

0

0

0

*

1

½

6

16.

Loman

0

0

0

0

½

½

0

0

0

1

0

0

½

0

0

*

0

17.

Paulsen W.

0

0

0

0

0

½

0

0

0

0

0

½

0

0

½

1

*

 

1892.ix.01, Bucureşti. La “Café-ul de pe Bulevard” se organizează un turneu handicap.

(Tournoi handicap) Listă de subscriere pentru o luptă handicapată de şah. O luptă handicapată de şah va avea loc în Bucureşti, în localul marelui Cafe de pe Bulevard, la 1 Septembrie 1892, între toţi amatorii de şah din Bucureşti şi de prin judeţe, care vor binevoi a se înscrie în această listă până la 31 August inclusiv, 1892.

Amatorii jocului de şah se împart în cinci clase.

  • Clasa I face avantaj clasei II: un pion şi o mişcare
  • Clasa I face avantaj clasei III: un pion şi două mişcări
  • Clasa I face avantaj clasei IV: calul
  • Clasa I face avantaj clasei V: turnul
  • Clasa II face avantaj clasei III: un pion şi o mişcare şi aşa mai departe.

Amatorii din fiecare clasă joacă între dânşii partida de şah egal, adică fără nici un avantaj.

Fiecare amator trebuie să joace două partide cu toţi ceilalţi amatori, oricare ar fi rezultatul.

Partidele nule nu [se] contează.

Amatorul trebuie să facă 20 mişcări într-o oră; depăşită această limită de timp, partida se declară pierdută de drept.

Amatorii se înscriu într-una din cele 5 clase, urmând ca comisiunea de verificarea înscrierilor dacă va crede că înscrierea nu este bine făcută, să claseze pe amatorii după forţele lor reale, deja cunoscute.

Această comisiune se compune din D-nii Dr. I. Borosnay, Dr. Theodorescu şi A. Buhner.

 

1892.x.01, Brăila. Scrisoare a lui A. Albin către Hercule A. Gudju, incluzând o partidă Albin – Herland.