stere_sah_istoria_sahului - 2014 - Tromso, sigla Olimpiadei

2014 – Tromsø

2014.viii.01-14, Tromsø, NOR. Olimpiada de şah, ediţia 41.

La Tromsø, în Norvegia, s-a desfăşurat în perioada 01-14.viii.2014 evenimentul central al şahului mondial pentru anul în curs, şi anume cea de a 41-a ediţie a Olimpiadei.

Delegaţia României, condusă de secretarul general al F.R. Şah, Vladimir Danilov, s-a prezentat cu următoarele echipe:

Masculin: GM Constantin Lupulescu, GM Mircea Pârligras, GM Vlad-Cristian Jianu, GM Levente Vajda, GM Vladislav Nevednichy. Căpitan: IM Sergiu Grunberg.

Feminin: IM Corina-Isabela Peptan, IM Cristina-Adela Foişor, IM Irina Bulmaga, WGM Alina L’Ami, WGM Elena-Luminiţa Cosma. Căpitan: GM Ciprian Nanu.

Fotografii de grup ale echipelor României, preluate de pe site-ul F.R. Şah:

Din delegaţie au făcut parte şi arbitrii internaţionali Elisabeta Polihroniade şi Dinu-Ioan Nicula.

Site-ul oficial al Olimpiadei este www.chess24.com/olympiad2014, iar alte rezultate şi statistici detaliate le puteţi găsi pe www.chess-results.info/tnr140380.aspx?lan=1

Pe ordinea de start a Olimpiadei, echipele noastre erau creditate cu poziţia 32 la masculin, cu o medie Elo de 2585 (1.Rusia 2773, 2.Ucraina 2723, 3.Franţa 2719), şi cu poziţia 6 la feminin, cu o medie Elo de 2407 (1.China 2549, 2.Rusia 2520, 3.Ucraina 2510).

Să mai adăugăm că în urmă cu 2 ani, la Olimpiada de la Istanbul, băieţii obţinuseră locul 8, iar fetele locul 5. Rezultate foarte bune, deci aveam ceva de apărat, de justificat!

Plecând de la aceste considerente, clasarea finală la Olimpiada de la Tromsø, locul 20 la masculin şi respectiv locul 11 la feminin, nu reprezintă chiar un subiect de mulţumire şi rămânem, cu tristeţe spunem, în zona “Păcat, se putea mai mult”!

Dar este datoria specialiştilor de a examina în amănunt comportamentul echipelor noastre. Noi vă mai redăm câteva informaţii statistice. Nu înainte de a sublinia, conform informaţiilor din site-ul chess-results, câteva clasări superioare în statisticile individuale ale Olimpiadei: locul 3 obţinut de Irina Bulmaga cu cele 80% (8/10) pe masa 4 – Felicitări, Irina! – şi locul 4 al Luminiţei Cosma, cu un excelent 81,3% (6,5/8) pe ultima masă, precum și procentajul foarte bun al lui Vladik Nevednichy.

Echipele învingătoare în această ediţie a Olimpiadei au fost:

Masculin: 1.China (fără vreun meci pierdut şi cu o singură înfrângere individuală!), 2.Ungaria (pe ultima masă, GM Judith Polgar a făcut 4,5/6), 3.India (fără Viswanathan Anand).

Feminin: 1.Rusia, 2.China, 3.Ucraina.

Iată parcursul echipelor noastre din cele 11 runde ale Olimpiadei:

Masculin:

Runda 1: România – Malta 4-0

Runda 2: Seychelles – România 0,5-3,5

Runda 3: România – Slovacia 3-1

Runda 4: Bulgaria – România 2,5-1,5

Runda 5: România – Nicaragua 3-1

Runda 6: România – Belarus 3-1

Runda 7: Croaţia – România 1,5-2,5

Runda 8: România – Rep. Cehă 2-2

Runda 9: Azerbaidjan – România 2-2

Runda 10: Ungaria – România 3-1

Runda 11: România – Brazilia 2-2

M.

 

Nume

Rtg

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

Pts.

Gms

%

1

GM

Lupulescu Constantin

2625

1

½

½

0

1

1

½

½

½

½

½

6,5

11

59,1

2

GM

Pârligras Mircea-Emilian

2574

1

1

1

1

0

½

½

½

½

0

½

6,5

11

59,1

3

GM

Jianu Vlad-Cristian

2579

1

1

1

0

1

½

½

½

½

½

6,5

10

65,0

4

GM

Nevednichy Vladislav

2554

1

1

1

½

½

4

5

80,0

5

GM

Vajda Levente

2561

1

½

½

1

½

½

0

4

7

57,1

 

Feminin:

Runda 1: România – Paraguay 3,5-0,5

Runda 2: Israel – România 1-3

Runda 3: România – Indonezia 1,5-2,5

Runda 4: Brazilia – România 1-3

Runda 5: Belarus – România 1,5-2,5

Runda 6: România – Elveţia 4-0

Runda 7: Ungaria – România 2,5-1,5

Runda 8: România – Azerbaidjan 2,5-1,5

Runda 9: România – Vietnam 2,5-1,5

Runda 10: Germania – România 2,5-1,5

Runda 11: România – India 2-2

 

M.

  Nume

Rtg

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

Pts.

Gms

%

1

IM Peptan Corina-Isabela

2422

1

½

½

½

1

½

½

½

0

½

5,5

10

55,0

2

IM Foişor Cristina-Adela

2404

½

0

0

1

½

1

1

½

½

5

9

55,6

3

WGM L’ami Alina

2446

½

1

0

1

0

0

0

2,5

7

35,7

4

IM Bulmaga Irina

2354

1

1

1

1

1

½

0

1

1

½

8

10

80,0

5

WGM Cosma Elena-Luminiţa

2327

1

1

1

1

1

1

0

½

6,5

8

81,3

 

În “Gaprindashvili Cup” (suma rezultatelor la masculin şi feminin): 1.China, 2.Rusia, 3.Ucraina, echipa României situându-se pe locul 12.

Câteva cuvinte şi despre români reprezentând acum alte federaţii:

– GM Liviu-Dieter Nisipeanu a făcut 5,5/10 (+3 =5 -2) pe masa 4 a echipei Germaniei (cele 2 înfrângeri au venit în ultimele 2 runde!);

– WGM Sabina-Francesca Foişor a realizat 5/7 la ultima masă a Statelor Unite (după un fulminant 5 din primele 5 partide jucate (!), a pierdut de 2 ori);

– WGM Marina Makropoulou a obţinut 6/9 (+5 =2 -2) jucând pe masa 3 a Greciei;

– WFM Alexandra Botez a jucat pe masa 3 a echipei Canadei şi a realizat 5,5/10 (+5 =1 -4);

– WFM Oana Pulpan a realizat 4,5/9 (+4 =1 -4) pe masa 1 a echipei din Malta;

– Diana Mîrza a jucat pe masa 2 a Irlandei, cu acelaşi rezultat de 4,5/9 (+4 =1 -4).

Prin amabilitatea marii maestre Cristina Foişor, căreia îi mulţumim şi pe această cale, vă prezentăm câteva „amintiri” de la Olimpiadă: semnături alte reprezentaţilor României şi ale altor români prezenţi la Tromsø, un ecuson, o insignă…

Echipa Rep. Moldova a terminat pe locul 53 la masculin (creditată cu poziţia 45) – GM Dmitri Svetuşkin având un extraordinar rezultat de 8/9 (în final locul 4 pe masa 2 a Olimpiadei), şi pe locul 63 la feminin (creditată cu poziţia 44).

Vă mai spunem doar că şi campionul mondial Magnus Carlsen, marele favorit al publicului de la Tromsø, a realizat doar … 6/9 (+5 =2 -2).

Deci a fost luptă mare!

 

În timpul Olimpiadei a avut loc Congresul FIDE, în cadrul căruia s-au derulat şi alegerile pentru preşedinţia FIDE, România fiind reprezentată de preşedintele F.R. Şah, dl. Sorin Iacoban.

Conform previziunilor, s-a impus actualul preşedinte, Kirsan Iliumjinov, pentru un nou mandat de 4 ani, în dauna ex-campionului mondial Garri Kasparov.

De asemenea, au avut loc alegeri şi pentru ECU – European Chess Union, unde Zurab Azmaiparashvili l-a detronat pe Silvio Danailov din funcţia de preşedinte.

Făcând o mutare inteligentă, Ionuţ-Şerban Dobronăuţeanu, fost vicepreşedinte în echipa, perdantă acum, a lui Danailov, şi trecând în echipa lui Azmaiparashvili, a fost desemnat ECU Deputy President, deci preşedinte adjunct.

Distribuiți acest articol: