stere_sah_istoria_sahului - Miniaturi - Antologie_0000

2014 – V. Nestorescu, V. Petrovici, M. Stere – Miniaturi șahiste românești. Antologie

 

Iniţiativa acestei apariţii o datorăm neobositului mare maestru în compoziţie şahistă, Virgil Nestorescu, care este autorul principal şi coordonatorul antologiei şi care a verificat, fără exagerare, mii de compoziţii şi apoi a selectat ceea ce merită să apară într-o lucrare de asemenea anvergură.
Alături de el, “eternul meu colaborator”, Valeriu Petrovici, a contribuit cu verificări și cu lucrări din impresionanta sa arhivă de compoziţii româneşti.
La definitivarea antologiei s-au implicat şi alţi compozitori, şi enumerăm aici pe Emilian Dobrescu, Eric Huber, Vlaicu Crişan, Paul Răican, Arpad Rusz şi Nicolae Chivu.
O remarcă aparte pentru Eric Huber şi pentru Vlaicu Crişan, adevăraţi profesionişti într-ale şahului feeric, cărora le apreciem promptitudinea şi pertinenţa intervenţiilor, deosebit de utile. Dumnealor le datorăm şi Dicţionarul pieselor și condiţiilor feerice de la finalul volumului, de mare interes pentru cei care nu sunt încă familiarizaţi cu toate tainele şahului feeric.
De asemenea, un cuvânt de laudă lui Paul Răican, pentru perseverenţa cu care a verificat, prin programe performante, fiecare studiu (şi nu numai) din cele preconizate pentru antologie. Prin efortul său, au fost eliminate unele compoziții anticipate sau demolate. Iar munca sa continuă…
Eventuale adăugiri şi/sau corecturi la această antologie vor apărea în versiunile ulterioare, care vor fi şi în condiţii grafice superioare. Oricum, vă vom ţine la curent cu orice actualizare ulterioară.
Le mulţumesc tuturor, în numele meu şi al cititorilor site-ului, pentru contribuţia la acest volum. [Marian Stere]

Distribuiți acest articol: