Familia Jicman in 1973 - Ligia, Silvius, Aurel tata, Monica

JICMAN, familia

Aurel Ionel JICMAN (09.viii.1923 – 17.v.2010)

S-a născut pe 9 august 1923 în comuna Orţişoara, satul Jadani, în judeţul Timiş, părinţi Pavel şi Aurelia. Se mută împreună cu fratele Livius şi părinţii la Timişoara, unde face şcoala primară, gimnaziul şi liceul „Constantin Diaconovici Loga”, liceu pe care mai târziu îl vor absolvi şi cei trei copii ai săi, Silvius, Ligia şi Monica.

Împlineşte dorinţa părinţilor şi urmează şi termină Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, împreună cu fratele lui, care termină Facultatea de Medicină din Bucureşti. Dorinţa deosebită de a învăţa se evidenţiează şi prin faptul că se înscrie şi urmează timp de câteva luni şi cursurile facultăţilor de Teologie şi Medicină.

În 1944, în timpul războiului, urmează şcoala de ofiţeri în rezervă de la Breaza, loc unde îl găsesc evenimentele din 23 August 1944. Aici, elevii şcolii militare reuşesc un lucru deosebit: dezarmarea şi arestarea unei divizii mecanizate germane, acţiune pentru care toţi cei implicaţi au fost răsplătiţi cu medalia „23 August”.

În 1946 este numit profesor de Limba Română la Buşteni la Căminul de Copii Orfani „9 Mai”, unde în 1950 se va căsători cu Maria.

Între 1946-1955 se dedică şcolii din Buşteni, dar şi pasiunilor din tinereţe, şahul şi fotbalul. Activează la echipa de fotbal a oraşului, Caraimanul Buşteni, şi reuşeşte să înfăptuiască un lucru de care va fi mândru toată viaţa: organizarea primului turneu internaţional de şah al României, desfăşurat la Buşteni. De asemenea, între anii 1952-1954 participă şi câştigă de trei ori, campionatul oraşului Buşteni.

În 1954 se naşte primul copil, Silvius-Mihai, iar în 1955 se mută aproape de părinţi şi frate, la Timişoara şi timp de câţiva ani predă limba română la Şcoala Generală din Şag-Timişeni. În 1956 se naşte al doilea copil, Ligia-Letiţia, apoi, în 1957 şi al treilea, Livia-Monica.

În anul 1959-1960 joacă la Campionatul oraşului Timişoara, pe care-l câştigă devansând jucători consacraţi.

În 1960, datorită calităţilor recunoscute în munca cu cartea este numit Bibliotecar Şef al regiunii Banat. Aici reuşeşte ca, în câţiva ani, să ducă activitatea bibliotecii pe al doilea loc din ţară ca număr de cititori. Din 1964 este numit profesor la Şcoala Generală nr. 11, din cartierul timișorean Ronaţ, unde câţiva ani este şi director al şcolii. Sfârşitul carierei de profesor îl găseşte la Şcoala Generală nr. 18, dar pasiunile pe care le-a avut toată viaţa, literatura, şahul şi filmul îl captivează până în ultimele clipe ale vieţii.

Ca şahist devine campionul de şah al oraşului Timişoara în 1961 şi activează foarte mulţi ani la cluburile Medicina şi Universitatea. De asemenea trebuie amintită calitatea pe care a păstrat-o până în ultimii ani, cea de antrenor de şah.

Fiecare din pasiunile pe care le-a avut a lăsat “urme” adânci în profesiile şi pasiunile fiecăruia dintre copii, Ligia Jicman devenind antrenor şi jucător important atât în România, cât şi peste hotare.

O a doua pasiune a lui Aurel Ionel Jicman a fost filmul, pentru care a dedicat mulţi ani. A fost unul dintre cei mai importanţi comentatori şi prezentatori ai filmului în regiunea Banat şi apoi în judeţul Timiş. A scris nenumărate articole de prezentare a filmelor româneşti în ziarul ”Drapelul Roşu” şi a fost fericit de fiecare dată când era invitat să prezinte în premieră filme româneşti, împreună cu realizatorii lor, în cinematografele din Timişoara.

Sigur, această pasiune a fost transmisă fiului Silvius, care după ce a înfiinţat şi activat în mai multe cinecluburi împreună cu tatăl lui, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, secţia Regie de Film Teatru şi Televiziune din Bucureşti.

Al treilea copil, Monica a fost şi ea şahistă şi a absolvit Facultatea de Medicină din Timişoara şi a practicat ca junioară, jocul de şah.

Un lucru l-a făcut pe profesorul Aurel Ionel Jicman remarcat printre cunoscuţi. Acela de a le prezenta întotdeauna cu mândrie şi cu o bucurie nesfârşită realizările lui şi ale copiilor. Dacă te întâlneai cu el pe stradă, nu te lăsa până nu desfăcea geanta ca să arate una din ultimele realizări: o performanţă a lui sau a copiilor în şah, în teatru sau televiziune şi, în ultimii ani, în literatură. Ultimii 15 ani i-a dedicat cu pasiune scrisului, scriind şi publicând în revista macedo-românilor, condusă de scriitorul Vasile Todi.

A fost un profesor neobosit şi pasionat în a transmite tot ce ştia şi descoperea celor din jurul lui şi în primul rând copiilor.

Un adevărat DASCĂL!

[Silvius Jicman, 18.05.2010, Timişoara]

 

Liviu JICMAN, Timișoara (1921 – 1987)

Medic specialist radiolog.

Fratele lui Aurel Jicman.

A ocupat locul 1 cu echipa “Progresul – Sanitara” din Timișoara, la CAMPIONATUL CELOR 111 ECHIPE, disputat la Timișoara, între 15 ianuarie şi 8 mai 1955. Vă prezentăm o fotografie de grup a echipei şi un articol din Revista de Şah, cu detalii de la concurs.

De asemenea, la Piatra Neamț, în anul 1985, Liviu Jicman a participat la campionatul pe echipe de medici, cu echipa de medici a Timișoarei, care a ocupat locul 1.

Unchiul meu este în rândul din mijloc, apar și frații Prundeanu, iar prima din dreapta, este sora mea Monica!

[Ligia Jicman]

 

Livia Monica JICMAN (25.x.1957, Timișoara), căsătorită ANTEMIA

Medic generalist.

Deși a practicat șahul încă din școala generală, obținând câteva rezultate notabile, a preferat să se dedice profesiei.

[Ligia Jicman]

Distribuiți acest articol: