Hartman Francisc

HARTMAN, Francisc

* 1914, Debrecen, HUN – † 1988

[A. Vrabie & Co.] – Specialist legător de cărţi şi instructor de dans. A îndeplinit diferite funcţii în organizaţiile sportive locale şi centrale. După satisfacerea stagiului militar (1936) şi câţiva ani de activitate în producţie, în 1939 este trimis în diferite detaşamente de muncă, iar după 1940, la Oradea şi apoi la Budapesta, a fost concentrat la muncă obligatorie şi apoi internat în lagăr. În 1945, s-a înapoiat la Oradea, unde a lucrat ca instructor de dans. Activează în domeniul muncii cultural-sportive. În 1948, a fost încadrat ca instructor sportiv la OSP din Oradea, iar în 1949 este promovat ca inspector organizatoric  la CCFS/CM. În continuare, a mai desfăşurat următoarele activităţi: instructor la AS Rezervele de muncă (1954-1956); şef serviciu personal la IEBS (1956-1957). În 1957 este încadrat în funcţia de inspector la inspecţia de şah, din CCFS/CM, iar din 1958 până în 1974 a activat în calitate de secretar general al F.R. Şah. În această perioadă, şahul românesc a cunoscut o dezvoltare semnificativă, obţinând la competiţiile oficiale: 4 medalii de argint la Olimpiada de Şah, prin echipa feminină; câte o medalie de aur, argint şi bronz la CM de juniori; o medalie de bronz la CE de juniori. A fost decorat cu Medalia Muncii.

Distribuiți acest articol: